duminică, 10 august 2014

Scrisoare adresata Ministrului Apararii Nationale si Ministrului Afacerilor Interne

          La initiativa Filialei Bistrita a S.C.M.D., organizaţiile non-guvernamentale din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională  din judeţul Bistriţa-Năsăud, au inaintat domnului Mircea Dusa si domnului Gabriel Oprea o scrisoare al carei contint il redam mai jos.
         Adresam rugamintea tuturor filialelor din tara sa ne sprijine in demersul nostru.


Domnului
MIRCEA DUŞA, MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE

          Organizaţiile non-guvernamentale din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională  din judeţul Bistriţa-Năsăud, reprezentând peste 2.500 de  veterani de război, militari în rezervă şi retragere, vă roagă prin prezenta, a face încă un pas în redarea deplinei demnităţi şi onoare rezerviştilor, înlăturarea discriminării între pensionarii militari şi revenirea la normalitate.
          În acest sens, vă rugăm a iniţia o Hotărâre de Guvern, pentru  aplicarea H.G.nr.1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii special şi alte condiţii specific pentru cadrele militare în activitate, modificată prin H.G.1019/2010 care completează şi modifică metodologia de aplicare a H.G. nr. 1294/2001, TUTUROR PENSIONARILOR MILITARI,  INDIFERENT DE DATA PENSIONĂRII.
          MOTIVAŢIE:
- Este o datorie de onoare faţă de toţi rezerviştii;
- Se înlatură discriminarea creată între militarii ieşiţi la pensie înainte şi după anul 2011;
- Legea164/2001 cu completările ulterioare, s-a aplicat tuturor categoriilor de pensionari militari  indiferent de data pensionării, fără a exista nicio discriminare;
- H.G.1019/2010 care completează şi modifică metodologia de aplicare a H.G. nr. 1294/2001, a avut ca scop şi o corectare a pensiilor diminuate în urma recalculării conform O.U.G.nr.1/2011, dovadă fiind numeroasele, (chiar de ordinul zecilor) decizii de pensionare emise pentru  unii colegi;
- A se vedea preambulul O.U.G.nr 37/18.06.2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, care prezintă foarte corect şi explicit servituţile serviciului militar;
- Se onorează promisiunile din campaniile electorale şi din PROGRAMUL de guvernare. Direcţiile de acţiune prevăzute la  capitolul 5 “APARARE”, prevăd revizuirea cadrului normativ specific domeniului apărării, managementului carierei militare, salarizării şi sistemului de pensii militare de stat;
- Orice modificare adusă grupelor de muncă în sistemul public de pensii, se aplică tuturor pensionarilor,  indiferent de data pensionarii,
 - Se realizează încă un pas spre normalitate; ar urma LEGEA PENSIILOR  MILITARE  DE STAT,
- Am dori să se reţină că şi noi contribuim la Bugetul de stat prin impozitarea pensiilor şi prin celelalte taxe. Prin impozitul plătit de către noi, se asigură fonduri pentru plata a circa 15-18 la sută din pensionarii militari.

          Am fi onoraţi şi recunoscători daca Hotărârea de Guvern s-ar emite şi aplica începand cu data de 1 Noiembrie sau 1 Decembrie 2014.
          Totodată, vă rugăm a îndrepta încă o nedreptate; este vorba de ofiţerii care au indeplinit conform statelor de organizare funcţii de ofiţer1, 2, 3, etc.  Aceştia nu beneficiau de sporuri conform H.G.1294/2001 si H.G.1019/2010. Considerăm că prin asimilarea acestor funcţii cu cea de şef de serviciu, NUMAI  IN SCOPUL STABILIRII VECHIMII, s-ar realiza o mare DREPTATE şi s-ar înlătura astfel o scăpare a celor ce au redactat aceste acte normative.
          Aceiaşi solicitare am  adresat-o  şi Viceprim-ministrului şi Ministru al Afacerilor Interne, domnul Gabriel Oprea.
          Răspunsul vă rugăm sa-l trimiteţi pe adresa:
 Filiala Judeţeană B.N “Gl.GRIGORE BĂLAN”a A.N.C.M.R.R.
CERCUL MILITAR , Str. PARCULUI nr.2, cod poştal 420035
Loc. Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud

AVEM ONOAREA SĂ VĂ SALUTĂM ! 
                                              
  


Preşedintele Filialei Judeţene B.N “Gl.GRIGORE BĂLAN”a A.N.C.M.R.R.
Col.(r)            Pop Nicolae

Preşedintele Asociaţiei Judeţene a veteranilor de război Bistriţa-Năsăud
Gl.Bg. (rt.)     Birişiu Ioan

Preşedintele Asociaţiei Judeţene Cultul Eroilor “Regina Maria” B.N.
Col.(r)           Măgeruşan Vasile

Preşedintele Filialei  Bistriţa a A.C.M.R.R. din M.A.I
Col. (r)          Creţu Dumitru, 


Preşedintele Sucursalei  Bistriţa-Năsăud a A.C.M.R.R. din S.R.I.
Col. (r)
            Mărgineanu Andronic, 

Preşedintele Sindicatului Salariaţilor Penitenciarului  Bistriţa
Agent sef principal        Sârb Vasile, 

Preşedintele  Biroului teritorial  I.P.J. Bistriţa-Năsăud al S.N.P.P.C. din M.A.I.
Comisar            Harpa Tiberiu, 

Preşedintele Filialei 1 Bistriţa a S.C.M.D
Col.(r)       Taloş Maftei